Profesor Anne Herrmann-Werner
Director la TIME - Institutul Tübingen pentru Educație Medicală de la Universitatea Tübingen, și medic specializat în Medicină Psihosomatică și Psihoterapie.
Empatia este o componentă esențială a bunelor practici medicale. O atitudine empatică contribuie la construirea încrederii între medic și pacient, creează un sentiment de siguranță și poate fi decisivă în situații stresante sau sensibile, și îi face pe pacienții să se simtă înțeleși și luați în serios
În activitatea mea zilnică, ca profesor de Educație Medicală și medic specializat în Medicină Psihosomatică și Psihoterapie, observ că mulți studenți își încep formarea cu un nivel relativ ridicat de empatie emoțională. Totuși, studiile arată că empatia tinde să scadă pe parcursul facultății de Medicină — în special atunci când accentul cade aproape exclusiv pe cunoștințele tehnice și clinice și când presiunea timpului crește.
Tocmai din acest motiv sunt convins că empatia în educația medicală nu trebuie tratată ca un „element opțional”, „pe care e bine să-l ai”, ci ca o competență de bază — alături de diagnostic, tratament și abilități tehnice. Doar prin empatie poate fi oferită o îngrijire medicală autentică: înțelegerea pacientului ca ființă umană, luarea în serios a nevoilor, temerilor și preocupărilor sale, construirea încrederii și, astfel, promovarea sănătății și a stării de bine.
La TIME –Institutul pentru Educație Medicală din Tübingen explorăm, prin urmare, modul în care empatia poate fi învățată sistematic și dezvoltată continuu. În acest scop, combinăm abordări didactice bazate pe dovezi și cadre teoretice cu metode experiențiale.
Exercițiile practice, precum jocurile de rol, antrenamentul prin simulare cu pacienți standardizați și analiza video a consultațiilor, permit cursanților să exerseze comportamente empatice în situații concrete, să primească feedback și să dezvolte strategii alternative de comunicare. În unele dintre proiectele noastre actuale de cercetare investigăm, de asemenea, modul în care inteligența artificială și realitatea virtuală pot fi utilizate pentru a încuraja empatia.
Inițiative precum proiectul ERUDiTE demonstrează suplimentar cum empatia poate fi cultivată, predată și susținută sistematic pe termen lung. O astfel de abordare — către medicina bazată pe empatie — poate îmbunătăți semnificativ calitatea îngrijirii medicale, contribuind totodată la construirea unui etos profesional sănătos și sustenabil pentru generațiile viitoare de medici și alți profesioniști din domeniul asistenței medicale.
Acesta este obiectivul nostru la TIME – Institutul pentru Educație Medicală din Tübingen: o educație medicală mai bună pentru o asistență medicală mai bună.
În activitatea mea zilnică, ca profesor de Educație Medicală și medic specializat în Medicină Psihosomatică și Psihoterapie, observ că mulți studenți își încep formarea cu un nivel relativ ridicat de empatie emoțională. Totuși, studiile arată că empatia tinde să scadă pe parcursul facultății de Medicină — în special atunci când accentul cade aproape exclusiv pe cunoștințele tehnice și clinice și când presiunea timpului crește.
Tocmai din acest motiv sunt convins că empatia în educația medicală nu trebuie tratată ca un „element opțional”, „pe care e bine să-l ai”, ci ca o competență de bază — alături de diagnostic, tratament și abilități tehnice. Doar prin empatie poate fi oferită o îngrijire medicală autentică: înțelegerea pacientului ca ființă umană, luarea în serios a nevoilor, temerilor și preocupărilor sale, construirea încrederii și, astfel, promovarea sănătății și a stării de bine.
La TIME –Institutul pentru Educație Medicală din Tübingen explorăm, prin urmare, modul în care empatia poate fi învățată sistematic și dezvoltată continuu. În acest scop, combinăm abordări didactice bazate pe dovezi și cadre teoretice cu metode experiențiale.
Exercițiile practice, precum jocurile de rol, antrenamentul prin simulare cu pacienți standardizați și analiza video a consultațiilor, permit cursanților să exerseze comportamente empatice în situații concrete, să primească feedback și să dezvolte strategii alternative de comunicare. În unele dintre proiectele noastre actuale de cercetare investigăm, de asemenea, modul în care inteligența artificială și realitatea virtuală pot fi utilizate pentru a încuraja empatia.
Inițiative precum proiectul ERUDiTE demonstrează suplimentar cum empatia poate fi cultivată, predată și susținută sistematic pe termen lung. O astfel de abordare — către medicina bazată pe empatie — poate îmbunătăți semnificativ calitatea îngrijirii medicale, contribuind totodată la construirea unui etos profesional sănătos și sustenabil pentru generațiile viitoare de medici și alți profesioniști din domeniul asistenței medicale.
Acesta este obiectivul nostru la TIME – Institutul pentru Educație Medicală din Tübingen: o educație medicală mai bună pentru o asistență medicală mai bună.
Profesor Dorota Włodarczyk
Psiholog specializat în Psihologia Sănătății și Șefa Departamentului de Psihologia Sănătății la Universitatea de Medicină din Varșovia (WUM) și la Departamentul de Psihologie Clinică și a Sănătății la Spitalul Clinic Central al universității. De asemenea, lucrează în cadrul Serviciilor de Consiliere Universitară pentru studenții WUM.
Când întâlnesc studenți la medicină în cadrul cursurilor noastre de psihologie medicală și comunicare, observ adesea o manifestare de certitudine aparentă , în timp ce, în spatele ușilor Serviciilor de Consiliere Universitară, aud o mărturisire în șoaptă: „Mă tem că nu voi fi niciodată suficient de bun pentru această profesie”. În spatele halatului alb se ascunde adesea un amestec de ambiție, îndoială de sine și teamă de a face rău pacienților. Empatia – îndreptată nu numai spre exterior, ci și spre interior, de exemplu, sub forma compasiunii față de sine – poate transforma acest moment fragil într-o oportunitate de creștere, mai degrabă decât într-un pas către burnout.
Empatia favorizează auto-reflecția. Când studenții învață să-și recunoască propriile emoții în situații clinice și să le trateze cu același respect pe care îl acordă pacienților, încep să înțeleagă că anxietatea și incertitudinea nu sunt semne de incompetență, ci semnale naturale care pot ghida învățarea. În programa noastră de comunicare medicală, îi invităm să analizeze întâlnirile nu numai din perspectiva „Ce am făcut?”, ci și „Ce am simțit eu și ce a simțit probabil pacientul?”. Această schimbare le sporește treptat sentimentul de autonomie: „Pot observa, pot răspunde, pot îmbunătăți”.
În cazul studenților, empatia este esențială pentru crearea unui mediu în care învățarea să poată avea loc cu adevărat. Când profesorii manifestă un interes sincer față de perspectivele și dificultățile studenților, devine mai ușor pentru ei să pună întrebări, să recunoască că „nu știu” și să își revină după greșeli. Acest lucru nu înseamnă scăderea standardelor. Înseamnă menținerea unui nivel ridicat de asteptări, recunoscând în același timp procesul profund uman de creștere din spatele fiecărui rezultat la examen sau performanțe clinice.
Există, de asemenea, nuanțe importante legate de diferențele individuale. Unii studenți își subestimează competența în ciuda performanțelor excelente; alții au fost educați să își suprime emoțiile și să proiecteze invulnerabilitate. Mentoratul empatic, în care profesorii recunosc aceste tipare și validează diferite modalități de coping, îi ajută pe studenți să își construiască o identitate profesională autentică, mai degrabă decât una bazată pe roluri.
Îmi amintesc de o tânără doctoriță care s-a simțit devastată de o conversație dificilă cu familia unui pacient. În loc să îi ofer rapid sfaturi tehnice, am explorat împreună ce anume fusese dureros pentru ea și ce încercase să protejeze, atât în ea însăși, cât și în familie. A plecat nu doar cu o strategie de comunicare, ci și cu mai multă încredere că poate face față unor situații similare în viitor.
Pentru mine, empatia nu este doar un ideal moral. Este o resursă strategică pentru autoeficacitate. Susține reziliența, autoevaluarea realistă și curajul de a rămâne om într-o profesie solicitantă.
Empatia favorizează auto-reflecția. Când studenții învață să-și recunoască propriile emoții în situații clinice și să le trateze cu același respect pe care îl acordă pacienților, încep să înțeleagă că anxietatea și incertitudinea nu sunt semne de incompetență, ci semnale naturale care pot ghida învățarea. În programa noastră de comunicare medicală, îi invităm să analizeze întâlnirile nu numai din perspectiva „Ce am făcut?”, ci și „Ce am simțit eu și ce a simțit probabil pacientul?”. Această schimbare le sporește treptat sentimentul de autonomie: „Pot observa, pot răspunde, pot îmbunătăți”.
În cazul studenților, empatia este esențială pentru crearea unui mediu în care învățarea să poată avea loc cu adevărat. Când profesorii manifestă un interes sincer față de perspectivele și dificultățile studenților, devine mai ușor pentru ei să pună întrebări, să recunoască că „nu știu” și să își revină după greșeli. Acest lucru nu înseamnă scăderea standardelor. Înseamnă menținerea unui nivel ridicat de asteptări, recunoscând în același timp procesul profund uman de creștere din spatele fiecărui rezultat la examen sau performanțe clinice.
Există, de asemenea, nuanțe importante legate de diferențele individuale. Unii studenți își subestimează competența în ciuda performanțelor excelente; alții au fost educați să își suprime emoțiile și să proiecteze invulnerabilitate. Mentoratul empatic, în care profesorii recunosc aceste tipare și validează diferite modalități de coping, îi ajută pe studenți să își construiască o identitate profesională autentică, mai degrabă decât una bazată pe roluri.
Îmi amintesc de o tânără doctoriță care s-a simțit devastată de o conversație dificilă cu familia unui pacient. În loc să îi ofer rapid sfaturi tehnice, am explorat împreună ce anume fusese dureros pentru ea și ce încercase să protejeze, atât în ea însăși, cât și în familie. A plecat nu doar cu o strategie de comunicare, ci și cu mai multă încredere că poate face față unor situații similare în viitor.
Pentru mine, empatia nu este doar un ideal moral. Este o resursă strategică pentru autoeficacitate. Susține reziliența, autoevaluarea realistă și curajul de a rămâne om într-o profesie solicitantă.
Profesorul Ovidiu Popa-Velea
Șeful Departamentului de Psihologie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, cu specializări în Medicină Pulmonară, Psihologia Sănătății și Terapie Cognitiv-Comportamentală.
Ca medic, psihoterapeut și cercetător în domeniul Psihologiei Medicale, am învățat că echipele, nu indivizii, furnizează cea mai mare parte a asistenței medicale moderne. În astfel de echipe, empatia este adesea diferența dintre colaborarea constructivă și sabotajul discret. Îmi amintesc de o conferință de caz mutltidiciplinară în care au apărut tensiuni între chirurgi și specialiștii în Îngrijiri paliative. Fiecare parte simțea că cealaltă „nu înțelegea realitatea” pacientului oncologic despre care discutam. Abia atunci când ne-am oprit pentru a explora ceea ce fiecare echipă se temea să piardă - șansa de vindecare pentru un grup, șansa unei ultime faze demne a vieții pentru celălalt - conversația s-a înmuiat și a apărut un plan comun.
Empatia în echipe începe cu ascultarea nevoilor subiacente, mai degrabă decât cu reacția la pozițiile superficiale. Aceasta permite comunicarea non-violentă: „Când aud asta, mă tem că...” în loc de „Întotdeauna...”. În sistemele ierarhice, acest lucru este crucial. Medicii, asistentele medicale, paramedicii sau studenții tineri vor vorbi despre preocupările legate de siguranță doar dacă au încredere că superiorii vor răspunde cu curiozitate, nu prin umilire.
În spitalele noastre clinice, folosim mai multe strategii pentru a cultiva munca în echipă bazată pe empatie: grupuri de tip Balint pentru medici, ateliere de comunicare care includ jocuri de rol cu conversații dificile între colegi și programe de conștientizare a sănătății mintale care normalizează discuțiile despre stres și epuizare. Aceste inițiative creează siguranță psihologică și protejează împotriva ierarhiilor toxice în care frica și rușinea înlocuiesc dialogul.
Aceleași principii se aplică în echipele de cercetare și în administrația academică. Comunicarea empatică ajută la transformarea competiției în cooperare: recunoașterea diferitelor presiuni - termenele limită pentru granturi, cerințele de publicare, încărcătura didactică - permite colegilor să negocieze rolurile mai echitabil și să împărtășească succesul, în loc să se lupte pentru credite. În administrația universitară, acordarea de timp pentru a înțelege modul în care regulile și procedurile afectează personalul și studenții în practica zilnică duce adesea la politici mai realiste, mai umane și la o mai mare acceptare a schimbărilor necesare.
În propriile mele roluri de conducere, încerc să încep ședințele cu întrebări precum: „Ce a fost dificil în munca dumneavoastră recent?” sau „Ce sprijin v-ar ajuta cel mai mult?” Este un gest simplu, dar invită oamenii să treacă de la defensivă la cooperare.
Sfatul meu pentru tinerii profesioniști din domeniul sănătății este acesta: folosiți empatia în mod intenționat, nu numai cu pacienții, ci și cu colegii și supervizorii. Când încerci cu adevărat să înțelegi presiunile și vulnerabilitățile celorlalți, dobândești un instrument puternic pentru rezolvarea conflictelor, construirea de alianțe și crearea de echipe în care o îngrijire excelentă devine posibilă.
Empatia în echipe începe cu ascultarea nevoilor subiacente, mai degrabă decât cu reacția la pozițiile superficiale. Aceasta permite comunicarea non-violentă: „Când aud asta, mă tem că...” în loc de „Întotdeauna...”. În sistemele ierarhice, acest lucru este crucial. Medicii, asistentele medicale, paramedicii sau studenții tineri vor vorbi despre preocupările legate de siguranță doar dacă au încredere că superiorii vor răspunde cu curiozitate, nu prin umilire.
În spitalele noastre clinice, folosim mai multe strategii pentru a cultiva munca în echipă bazată pe empatie: grupuri de tip Balint pentru medici, ateliere de comunicare care includ jocuri de rol cu conversații dificile între colegi și programe de conștientizare a sănătății mintale care normalizează discuțiile despre stres și epuizare. Aceste inițiative creează siguranță psihologică și protejează împotriva ierarhiilor toxice în care frica și rușinea înlocuiesc dialogul.
Aceleași principii se aplică în echipele de cercetare și în administrația academică. Comunicarea empatică ajută la transformarea competiției în cooperare: recunoașterea diferitelor presiuni - termenele limită pentru granturi, cerințele de publicare, încărcătura didactică - permite colegilor să negocieze rolurile mai echitabil și să împărtășească succesul, în loc să se lupte pentru credite. În administrația universitară, acordarea de timp pentru a înțelege modul în care regulile și procedurile afectează personalul și studenții în practica zilnică duce adesea la politici mai realiste, mai umane și la o mai mare acceptare a schimbărilor necesare.
În propriile mele roluri de conducere, încerc să încep ședințele cu întrebări precum: „Ce a fost dificil în munca dumneavoastră recent?” sau „Ce sprijin v-ar ajuta cel mai mult?” Este un gest simplu, dar invită oamenii să treacă de la defensivă la cooperare.
Sfatul meu pentru tinerii profesioniști din domeniul sănătății este acesta: folosiți empatia în mod intenționat, nu numai cu pacienții, ci și cu colegii și supervizorii. Când încerci cu adevărat să înțelegi presiunile și vulnerabilitățile celorlalți, dobândești un instrument puternic pentru rezolvarea conflictelor, construirea de alianțe și crearea de echipe în care o îngrijire excelentă devine posibilă.